Se afișează postările cu eticheta umor românesc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta umor românesc. Afișați toate postările

miercuri, 17 august 2011

Imnul Crizei

video
Când facem haz de necaz e clar că avem puterea să râdem de noi şi de belelele in care ne băgăm singuri... Cum ieşim de-aici e altă poveste, dar până atunci mai râdem-plângem o tură până când, berzei chioare-i face Dumnezeu cuib...

luni, 1 august 2011

Anecdote marinate

umor+românesc


Un creştin, pe cât se spune,
Cam de loc de la Gâdinţi,
Vrând şi el să se' nnoiască
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Hotărăşte ca să'şi facă
De-o cam dată pantaluni,
Dar să-i facă buni să-i aibă
Şi de Paşti frumoşi şi buni.
Merge deci, in târg la Roman,
Cercetează, răscoleşte,
Şi-un postaf cu dungi albastre
In sfârşit işi târguieşte.

                                                             Are acum postaf creştinul,
                                                             Dar un lucru' l dă pe gânduri:
                                                             Să nu-i facă croitorul,
                                                             Pantaluni ca' n alte rânduri;
                                                             Că' n mai multe rânduri bietul
                                                             Pantaluni când poruncise,
                                                            Croitorul' n totdeauna
                                                            Tot prea scurţi ii nimerise

  Merge deci la croitorul,
  Şi de grije vrând a-i da
  Nu cumva iar scurţi să-i facă,
  Ii vorbeşte cam aşa:
  Iată' ţi dau postaf, jupâne
  Mă cunoşti că-s din Gâdinţi,
  Pantaluni să-mi faci dintr' insul
  Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
  Patru-zeci de Sfinţi ascultă,
  Vezi, postaf  frumos, in dungi;
  Pentru Dumnezeu vezi, insă
  Să mi-i faci ceva mai lungi.
                                     
                                                           Cum vorbeşte omul, insă,
                                                           De postaful lui cu dungi,
                                                           Şi cu grijă ca să-i facă
                                                           Pantaluni destul de lungi,
                                                           Incurcând pe Sfinţi in vorbă,
                                                           Şi' ncurcând pe Dumnezeu
                                                           Croitorul altfel lucrul
                                                           Il pricepe' n gândul său:
                                                           Lui ii pare că biet omul
                                                           Poate' n mintea lui săracă
                                                           Sfinţilor vrea, pantaluni,
                                                          Şi lui Dumnezeu să-i facă.


Deci intreabă croitorul:
- Vrei să-ţi fac chiar pentru Sfinţi?
- Da, da, da, mai este vorbă,
Zice omul din Gâdinţi.
Pentru Sfinţi, mă rog, jupâne,
Căci aşa mi-e gustul mie;
Pentru Dumnezeu, vezi, insă,
Ca mai lungi ceva să fie.
- Bine, croitorul zice,
Dacă' ţi este aşa pe plac
Lasă atunci postafu-aice
Şi m' apuc eu de ţi-i fac.
                                                          Bine, zice croitorul,
                                                         Şi postaful omul' l lasă;
                                                         Unu' ncepe să croiască
                                                         Celălalt se duce- acasă.
                                                         Deci lucrează croitorul
                                                         Cam de joi şi până luni;
                                                         Face patru-zeci şi una
                                                         De părechi de pantaluni
                                                         Patru-zeci mai mărunţele
                                                         Sfinţilor pe gândul său,
                                                         Iar a patru-zeci şi una:
                                                         Mai lunguţi lui Dumnezeu.

Când mai vine iar la Roman
Omul nostru din Gâdinţi
Pantalunii să' şi ia gata
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Croitorul cum il vede
Zice: hei, bine-ai venit,
Căci cu Sfinţii Dumitale,
Drept să-ţi spun, m' am zăpăcit
Ştii, o zi' ntreguţă' ntreagă
Mi-am pierdut' o cu croeala,
Iar cusutul şi' ncheiatul
Dracu' i ştie socoteala.
                                   
                                                     - Ei, şi cum, intreabă omul,
                                                     După cum te văd pe spus,
                                                     Par' că vrei să' mi spui că incă
                                                     Pantalunii gata nu-s?
                                                      - Ba sunt gata, dar gândeşte
                                                      Muncă, frate, ce-am avut!
                                                     Numai găuri câte fost-au,
                                                     Numai nasturi ce-am cusut!

- Ei, au fost cum e să fie,
Cum se cere negreşit;
Ce te plângi aşa, jupâne,
Dă-i să' i văd cum au ieşit.
- Da, i-aduc; dar cum să iasă,
Au ieşit destul de bine,
Au ieşit că pot eu singur
Să mă laud chiar pe mine.
Cu aste vorbe croitorul
Dă să-i cate
Să-i arate
Iară omul il aşteaptă
Şi cu gândul se tot bate
Ce fel fi-vor pantalunii
Din postaful lui cu dungi?
Fi-vor nimeriţi ei bine?
Fi-vor ei destul de lungi?

                                                      Când gândeşte el mai bine,
                                                      Croitorul iată vine
                                                      Şi-i aduce vraf, grămadă
                                                      Pantalunii ca să-i vadă
                                                       Iar apoi când croitorul
                                                     Tot părechi, părechi ridică,
                                                     Omul stă, holbează ochii
                                                     Par' că n' are ce să zică
                                                    - Şi ce-i asta? intreabă' urmă
                                                    Omul nostru din Gâdinţi.
                                                     Pantaluni, răspunde celalt
                                                     Pentru patru-zeci de sfinţi
                                                     - Cum?! Dar pentru Dumnezeu, bre?!
                                                    Din postaful meu cu dungi?!...
                                                    - Da, da, sunt şi pentru dânsul,
                                                    Iată-i ici, ceva mai lungi...

                                                                           Th. D. Speranţia
                                         
                                        

miercuri, 29 iunie 2011

Curtea Tzarului sau Arca lui Noe...

umor+românesc
Fru-Fru
Fru-Fru este un tip hotărât in tot ceea ce face.De obicei, stă in pragul uşii şi se uită la păsărele.Câinii sunt supuşii săi iar motanii, rareori se apropie de el doar in grup compact astfel incât să dea cu fuga atunci când tipul işi desfăşoară aripile.Fiecare dintre ei a venit cu adresă precisă, iar intâlnirile au fost, evident, "de gradul trei".Cu ultimul venit(care de fapt este "Cel Dintâi"), am avut privilegiul să invăţăm următoarea lecţie:"Fiţi dar, inţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii"(Matei 10:16).
umor+românesc
Fru-Fru si Nitza
Sorry, dar porumbeii sunt Autoritari(reprezentanţi deplini ai Autorului)nu blânzi, căci cunosc bine cam toate regulile "de sus".Un A-mic s-a riscat intr-un acces de bărbăţie priapică(dar cu garou),să-i dea-zicea el- un pumn in cioc. Ce face? L-a plesnit pe tip cu aripile de-l ţine minte şi acum.Precum vedeţi, fiind Maestrul familiei invită musafiri la masă doar când are chef...
umor+românesc
Fru-Fru si suita
Ce să-i faci, suntem la lecţii şi am invăţat să dăm totul la o parte pentru acest privilegiu... De când l-am primit in dar, căci din Cer a picat la propriu şi la figurat,fiind aproape strivit de-o maşină, a ştiut sigur că nu va pieri. A primit viaţa in dar şi o trăieşte din plin... Ne ocroteşte pe toţi, asumându-şi de bunăvoie locul de Patriarh. Nu vine nimeni fără ca el să-ncuviinţeze inclinând capul intr-parte şi inspectând privirea celui care intră...
umor+românesc
Titi si Gigi
Despre alţi "curteni"şi păţaniile lor la curte pe curând.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...